Un dosar privind criptomonedele, din perspectiva apărării
· 3 min de citit · Autor: Dumitrache Ioana, avocat
Apărarea într-un dosar privind criptomonedele: mecanisme tehnice, argumente juridice și o soluție definitivă fără încarcerare.
Un dosar privind operațiuni cu criptomonede, cu evaluări ale prejudiciului de ordinul zecilor de milioane de euro și acuzații care îl expuneau pe clientul meu unei pedepse de peste zece ani.
Acesta a fost punctul de plecare al unei apărări construite pe parcursul mai multor ani, într-o cauză a cărei amploare și complexitate făceau ca perspectiva unei soluții fără încarcerare să pară, la început, aproape imposibilă. Am obținut, în cele din urmă, o hotărâre definitivă prin care executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată sub supraveghere.
Riscul inițial de pedeapsă trebuia evaluat înainte de aplicarea reducerilor legale și ținând seama de concursul de infracțiuni. Reținerea consecințelor deosebit de grave atrăgea, pentru una dintre infracțiunile imputate, majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă.
În sursele publice consultate până în prezent, nu am identificat un dosar anterior în România privind operațiuni cu criptomonede, comparabil prin valoarea prejudiciului, în care să se fi pronunțat o condamnare definitivă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Apărarea a presupus, înainte de toate, înțelegerea mecanismelor tehnice și analiza încadrării juridice a faptelor. Recunoașterea acestora nu înlocuia verificarea fiecărui element de tipicitate. Trebuia delimitat ce făcuse concret clientul meu și în ce măsură operațiunile cu criptomonede corespundeau infracțiunilor imputate. Particularitățile tehnice ale cauzei trebuiau explicate în termeni juridici preciși, fără ca amploarea prejudiciului să țină locul analizei conduitei individuale.
Un moment important a fost clasarea acuzației de constituire a unui grup infracțional organizat. Participarea mai multor persoane la o acțiune spontană nu demonstra, prin ea însăși, existența unui asemenea grup. Această distincție conta pentru delimitarea răspunderii clientului meu și pentru evaluarea situației sale juridice.
În privința individualizării pedepsei, am pus în evidență contribuția sa la recuperarea prejudiciului, cooperarea efectivă și lipsa antecedentelor penale, alături de situația personală și profesională. Apărarea trebuia să explice de ce, în cazul său concret, aceste împrejurări justificau o soluție fără încarcerare, în ciuda gravității acuzațiilor.
Colaborarea sinceră și deschisă cu clientul a fost esențială pentru construirea apărării. El înțelegea în profunzime mecanismele tehnice ale operațiunilor cu criptomonede, iar rolul meu era să analizez aceste operațiuni prin raportare la textele de lege și să transpun explicațiile tehnice în argumente juridice precise.
Pentru aceasta, trebuia să înțeleg exact cum funcționau operațiunile și în ce împrejurări avuseseră loc. Disponibilitatea sa de a explica în detaliu aceste mecanisme, de a discuta fără rezerve aspectele relevante ale cauzei și de a ține cont de recomandările mele juridice a avut un rol esențial în construirea apărării.
Au fost perioade în care nu puteam anticipa nici când va veni soluția dosarului, nici care va fi aceasta. Clientul a rămas consecvent și a avut răbdare, iar eu am continuat să îi explic opțiunile și să discut cu el fiecare decizie importantă. Încrederea dintre noi a făcut posibilă continuarea acestui efort comun, chiar și atunci când așteptarea și incertitudinea deveniseră greu de suportat.
De asemenea, dialogul cu organele de urmărire penală a fost uneori dificil. Mi-am susținut ferm argumentele și am păstrat deschisă comunicarea, fiindcă, în această cauză, cooperarea cu organele judiciare avea un rol important în strategia apărării.
Nu este o abordare posibilă sau potrivită în orice dosar. Aceleași acuzații pot impune strategii diferite, în funcție de probe, de contribuția fiecărei persoane și de situația particulară.
Totodată, am obținut și anonimizarea datelor personale ale clientului. Am ținut la acest demers deoarece expunerea publică i-ar fi putut afecta viața personală și profesională mult după încheierea procesului penal. Pentru mine, apărarea nu se limita la soluția din dosar, ci presupunea și atenție la consecințele care puteau continua după încheierea lui.
Instanța a apreciat că, în situația sa, scopul pedepsei putea fi atins fără încarcerare. Hotărârea îi permite să își continue profesia, să rămână aproape de cei dragi și să își facă din nou planuri. Acesta a fost obiectivul pe care l-am urmărit pe parcursul apărării: o soluție care să țină seama de particularitatea acuzațiilor, dar și de situația concretă a clientului și de viitorul său.
Ioana Dumitrache
06 Octombrie 2026
Articolul are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică.